Prinţesa Maria, soţia Principelui de Liechtenstein Hans-Adam al II-lea, a încetat din viaţă sâmbătă la vârsta de 81 de ani, după ce a suferit un atac cerebral la începutul acestei săptămâni, a anunţat Casa de Liechtenstein într-un comunicat, relatează AFP.Prinţesa Maria a suferit un atac cerebral miercuri şi a decedat la spital sâmbătă după-amiază. Familia s-a reunit în jurul ei şi, după ce a primit ultimele sacramente, ea ”a decedat paşnic şi cu o mare încredere în Dumnezeu”, se precizează în comunicatul citat de agerpres.ro.
Prinţesa consoartă, ca şi soţul ei, se retrăsese în mare parte din viaţa publică din Liechtenstein, un mic principat între Austria şi Elveţia, având o populaţie de aproape 40.000 de locuitori.
Principele Hans-Adam al II-lea, care a preluat regenţa în 1989, a încredinţat în 2004 gestionarea afacerilor principatului fiului său cel mare, Prinţul Alois.
”Familia Regală a României a aflat cu nespusă tristețe de trecerea la Domnul a Alteței Sale Serenisime Principesa Maria, suverana-consort a Principatului Liechtenstein.
Născută Contesa Maria Kinsky de Wchinitz și Tettau la 14 aprilie 1940, la Praga, principesa s-a căsătorit cu Principele Suveran de Liechtenstein, Hans Adam al II-lea (pe atunci principe ereditar), în anul 1967. Principesa a fost mama Principelui Ereditar Alois, a Principilor Maximilian și Constantin, precum și a Principesei Tatiana.
Suverana-consort de Liechtenstein a absolvit Universitatea din München (Academia de Arte Aplicate) în anul 1961. A fost președinta Crucii Roșii din Liechtenstein timp de două decenii și a fondat o serie de organizații de caritate. Aceste organizații au avut, în ultimii treizeci de ani, proiecte în țara noastră.
Dumnezeul să o odihnească în pace!” e mesajul Casei Regale a României.
Sursa foto: Facebook